Pentru mulți dintre noi, mersul la cinema era mai mult decât o ieșire la film. Era drumul până acolo, alegerea locului, mirosul de popcorn și momentul în care se stingea lumina din sală. Era o experiență pe care o așteptai și pe care o țineai minte. Astăzi, lucrurile sunt mult…
Ai avut vreodată senzația că lumea arată mai puțin colorată decât acum câțiva ani? Dacă da, nu e doar o impresie. O analiză publicată de The Culturist pornește de la această observație: de la mașini și produse până la logo-uri și filme, tot mai multe lucruri din jurul nostru au…
The Motans este unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale din ultimul deceniu, iar înspatele acestui nume se află Denis Roabeș, cântăreț, compozitor și textier originar dinRepublica Moldova. Cu un stil inconfundabil și versuri care au ajuns la inimile a milioane deascultători, artistul și-a construit o carieră bazată pe autenticitate…
Holy Molly este unul dintre numele care au reușit să se impună pe scena muzicală printr-unstil aparte și o identitate artistică bine definită. Deși astăzi este cunoscută pentru hiturile saledance-pop și colaborările internaționale, drumul până aici a început cu mulți ani înainte, subun alt nume de scenă. În spatele proiectului…
În muzică, uneori combinația dintre doi artiști poate transforma o piesă bună într-un adevărat moment. În ultima perioadă, scena românească a adus colaborări surprinzătoare, cu stiluri diferite care se întâlnesc și creează piese perfecte pentru playlisturile de vară. Descoperă câteva dintre colaborările care merită ascultate. 1. Nicole Cherry & JUNO…
În fiecare săptămână apar piese care, fără să ocupe încă primele locuri în clasamente, reușesc să atragă tot mai multe difuzări și să intre în playlisturile radiourilor din România. Dacă ai ascultat deja hiturile care domină Top 5, iată cinci melodii românești care merită de asemenea, atenția ta. 1. Alina…
Ți-ai imaginat vreodată că, în loc să pui oala pe foc, apeși un buton și cina e gata…imprimată? Imprimantele 3D pentru alimente există deja și sunt testate în restauranteși laboratoare din mai multe țări.Spre deosebire de o imprimantă obișnuită, acestea nu folosesc cerneală, ci ingredientealimentare. Piureuri de legume, ciocolată, aluat…
Nu găsești telecomanda? Ai verificat deja printre perne, pe măsuța din sufragerie și,inevitabil, în frigider… deși știai că n-are ce căuta acolo. Ei bine, s-ar putea ca, în viitor,să nu mai ai nevoie de ea deloc. Cercetătorii și marile companii din tehnologie lucreazăla sisteme care îți vor permite să schimbi…
Florian Rus și Holy Molly își unesc vocile pentru „Atâtea inimi”, o piesă care vine cu unmix de emoție, sensibilitate și energie pop. Noua colaborare surprinde prin mesajulsincer și prin atmosfera pe care o creează încă de la primele acorduri. „Atâtea inimi” vorbește despre sentimente, conexiuni și momentele care rămân…
Nicole Cherry revine în atenția fanilor cu un nou single, iar de această dată îl are alăturipe JUNO. Cei doi lansează „No No No”, o piesă fresh, cu influențe pop și un refren careare toate șansele să devină unul dintre cele mai fredonate din această vară. Lansată lafinalul lunii iunie,…
